Acasă Programe analitice Sisteme Computerizate de Măsurare

Utilizatori Online

Avem 3 vizitatori online

Sondaj

În care dintre următoarele structuri gradul de răspândire al corupţiei este cel mai ridicat:
 

Sisteme computerizate de măsurare

 

Profesori titulari

CHICIUC Andrei


Scopul şi obiectivele cursului

Studiul disciplinei îşi propune familiarizarea masteranzilor cu noile realităţi şi tendinţe în domeniul instrumentaţiei de măsurare şi a modalităţilor de tratare a semnalelor achiziţionate din proces.

Obiectivele generale ale disciplinei vizează: cunoaşterea modului de tratare, măsurare şi achiziţie a semnalelor din proces; dezvoltarea deprinderilor de utilizare şi programare a soft-urilor utilizate în instrumentaţia virtuală; dezvoltarea deprinderilor de a lucra individual şi în echipă; educarea masteranzilor în scopul realizării unor produse utilizabile şi dezvoltarea spiritului inventiv şi creator; înţelegerea impactului tehnologiilor informatice în societate, precum şi a conexiunilor dintre informatică şi specialitate.


Activităţi didactice

Prelegeri: 30 ore.
Seminare: 10 ore.
Credite: 5.

Conţinutul prelegerilor

  1. Introducere în sisteme de achiziţie şi prelucrarea datelor. Funcţiile sistemelor de achiziţie şi prelucrare de date. Structuri de sisteme pentru achiziţie şi prelucrarea datelor. Tendinţe de standardizare în sisteme pentru achiziţie şi prelucrarea datelor. 2 ore.
  2. Circuite pentru condiţionarea semnalelor. Conversia semnalului de ieşire a traductorului în tensiune electrică. Adaptarea de nivel (în amplitudine) a semnalelor. Separarea galvanică a sistemelor de achiziţie de date faţă de sursa de semnal. Filtrarea semnalului analogic în cadrul procesului de condiţionare. Preprocesarea analogică a semnalului. 4 ore.
  3. Conversia analog-digitală a semnalelor. Eşantionarea semnalelor analogice. Reconstituirea semnalelor eşantionate. Cuantizarea semnalelor. Codarea semnalelor. Circuite de eşantionare-memorare. Convertoare analog-digitale. 4 ore.
  4. Sisteme de achiziţie şi prelucrare cu calculator. Arhitectura deschisă a calculatoarelor personale. Module de extensie pentru achiziţie de date. Structuri de achiziţie de date cu calculator. Software de achiziţie şi procesare pentru calculatoare. 2 ore.
  5. Comunicaţia în sisteme de achiziţie a datelor (SAD). Caracteristici generale ale comunicaţiei digitale în SAD. Interfaţa serială RS-232 şi extensiile sale. Interfaţa pe magistrala cablată GPIB (HPIB). Interfaţa pe magistrala de fundal VXI. Magistrala FIELDBUS. 4 ore.
  6. Instrumente virtuale. Arhitectura instrumentelor virtuale. Software pentru instrumentaţie virtuală. 2 ore.
  7. Sisteme distribuite de achiziţie şi prelucrare cu calculatoare. Arhitecturi de SDAPC. Nivele funcţionale şi organizarea datelor în SDAPC ierarhice. 2 ore.
  8. Proiectarea sistemelor de achiziţie a datelor. Specificarea globală a aplicaţiei. Proiectarea hardware a SAD. Proiectarea software a aplicaţiei pentru SAD. 4 ore.

Conţinutul seminarelor

  1. Circuite pentru condiţionarea semnalelor. Conversia semnalului de ieşire a traductorului în tensiune electrică. Adaptarea de nivel (în amplitudine) a semnalelor. Separarea galvanică a sistemelor de achiziţie de date faţă de sursa de semnal. Filtrarea semnalului analogic în cadrul procesului de condiţionare. Preprocesarea analogică a semnalului. 2 ore.
  2. Conversia analog-digitală a semnalelor. Eşantionarea semnalelor analogice. Reconstituirea semnalelor eşantionate. Cuantizarea semnalelor. Codarea semnalelor. Circuite de eşantionare-memorare. Convertoare analog-digitale. 2 ore.
  3. Comunicaţia în sisteme de achiziţie a datelor (SAD). Caracteristici generale ale comunicaţiei digitale în SAD. Interfaţa serială RS-232 şi extensiile sale. Interfaţa pe magistrala cablată GPIB (HPIB). Interfaţa pe magistrala de fundal VXI. Magistrala FIELDBUS. 2 ore.
  4. Proiectarea sistemelor de achiziţie a datelor. Specificarea globală a aplicaţiei. Proiectarea hardware a SAD. Proiectarea software a aplicaţiei pentru SAD. 2 ore.

Bibliografie

  1. Golovanov C., Albu M., Golovanov N., Todos P., Chiciuc A., ş.a., Probleme moderne de măsurare în electroeneregică, Editura Tehnică, 800 pag., Bucureşti, 2001.
  2. I. Szekely, W. Szabo, R.Munteanu, Sisteme pentru Achiziţie şi prelucrarea datelor, Editura Mediamira, 1997.
  3. Mike Tooley, PC Based Instrumentation and Control, Elsevier Butterworth-Heinemann, 2005.
  4. Blajă V., Chiciuc A., Tehnica Digitală şi Microprocesoare. Ciclu de prelegeri, UTM, 2004.
  5. Monson H. Hayes, Schaum's Outline of Theory and Problems of Digital Signal Processing, McGraw-Hill, 1999.
  6. Richard G. Lyons, Understanding Digital Signal Processing, Prentice Hall PTR, 2004.
  7. Бутырин П.А., ş.a., Автоматизация физических исследований и эксперимента: компьютерные измерения и виртуальные приборы на основе LabVIEW 7, Москва, 2005.
  8. Jon Conway, Steve Watts, A software engineering approach to LabVIEW, 2003 by Pearson Education, Inc.
  9. William C. Dunn, Fundamentals of Industrial Instrumentation and Process Control, McGraw-Hill, 2005.
  10. Luigi Fortuna ş.a., Soft Sensors for Monitoring and Control of Industrial Processes, Springer-Verlag London Limited 2007.
  11. Cory C. Clark, LabVIEW Digital Signal Processing and Digital Communications, McGraw-Hill, 2005,
  12. Jacob Fraden, Handbook of Modern Sensors, physics, designs, andapplications, Springer, 2003.
 
 

Noutăţi