Acasă Acasă

Utilizatori Online

Avem 50 vizitatori online

Sondaj

În care dintre următoarele structuri gradul de răspândire al corupţiei este cel mai ridicat:
 

Evaluarea impactului de mediu

 

Profesor titular

TODOS Petru


Scopul şi obiectivele cursului

Cursul "Evaluarea impactului de mediu" este destinat masteranzilor şi reflectă un curs teoretic aplicativ care asigură asimilarea de cunoştinţe şi formarea unor deprinderi şi abilităţi de bază, necesare în cadrul profesional al viitorului cercetător ştiinţific, cadru didactic sau proiectant.

Studiul disciplinei "Evaluarea impactului de mediu" îşi propune familiarizarea masteranzilor cu elemente de baza ale noilor viziuni si politici de dezvoltare soco-economica in armonie cu mediul ambiant (in cel mai larg sens). Programul cursului răspunde nevoii actuale de formare a unor specialişti capabili: să conceapă si sa proiecteze procese si tehnologii noi bazate pe principiile de baza ale dezvoltării durabile.

Cursul "Evaluarea impactului de mediu" este introdus ca parte componenta a programelor de masterat din domeniile inginereşti in tarile UE, SUA cat si altele state ale lumii.


Activităţi didactice

Prelegeri: 24 ore.
Seminare: 6 ore.
Credite: 4.

Conţinutul prelegerilor

  1. Dezvoltarea durabila şi mediu. Dezvoltarea durabilă şi alte forme de dezvoltare. Principiile dezvoltării durabile. Abordarea conceptului de către domeniile de competenţă. Modificarea practicilor. Strategii de finanţare şi ajutor internaţional, Planificarea teritorială (amenajare si echipament), Tehnologii şi transformarea sectorului de producţie, Guvernarea şi luarea de decizii. Dezvoltarea durabilă şi evaluarea de mediu. Convenţiile internaţionale de mediu. Politici europene de mediu. Directivele de mediu ale UE. 2 ore.
  2. Definiţii, problematica şi scurt istoric a EM. Evaluarea impactului de mediu şi evaluarea de mediu. Noţiuni esenţiale: Mediu. Impact. Evaluare. Examinare. Expertiză. Descrierea mediului. NEPA, precursie (premergător) evaluării impactului asupra mediului. Din istoria evaluării impacturilor asupra mediului pe scară internaţională. Progresul evaluării de mediu. Coherenţa şi armonizarea procedurilor de EIM. 2 ore.
  3. Sisteme EM tipice, particularităţi regionale, limite şi constrângeri. Principalele tipuri ale sistemelor EM. EM in cadrul UE. EM in cadrul Băncii Mondiale. EM in Republica Moldova. Limitări şi constrângeri privind EIM: Limitări administrative, Limitări specifice proiectului, Limitări ce ţin de sistemele naturale, Limitări ce ţin de sistemele umane. Limitări tehnice. 2 ore.
  4. Elementele de bază şi etapele efectuării EM. Elementele de bază ale EM. Etapele EM. Metode şi instrumente. Selectarea proiectelor după semnificaţia impactului asupra mediului. Categoriile de proiecte după semnificaţia impactului asupra mediului. Mecanisme de selectare a proiectelor. Factorii şi condiţiile care se iau în consideraţie în procesul de selectare a proiectelor. Studiu de caz: Legea RM cu privire la EIM. 2 ore.
  5. Stabilirea scopului studiului de impact de mediu. Esanţa şi sarcinile stabilirii scopului studiului de impact. Principiile procedurii. Cerinţele, procedura efectuării şi structura termenilor de referinţă ai studiului de impact. Studiu de caz: Procedura stabilirii scopului studiului de impact în RM, UE, etc. 2 ore.
  6. Examinarea alternativelor. Necesitatea examinării alternativelor. Tipurile de alternative. Etapele identificării şi evaluării alternativelor. Studiu de caz: evaluarea alternativelor în RM, UE. Tipurile de impact asupra mediului şi metodele de evaluare. Tipurile de impact şi caracteristica lor.Metodele de evaluare a impactelor, Selectarea metodelor de evaluare a impactelor, Utilizarea indicatorilor de mediu în procesul EM. 2 ore.
  7. Evaluarea impacturilor asupra mediului. Evaluarea impactului biofizic asupra mediului natural. Evaluarea impactului asupra sănătăţii. Evaluarea impactului social. Studiul de risc în procesul EM. Evaluarea economică a impacturilor asupra mediului. 2 ore.
  8. Pronosticarea şi determinarea semnificaţiei impacturilor asupra mediului. Etapele şi procedurile pronosticării impacturilor asupra mediului. Evaluarea impacturilor pronosticate. Determinarea semnificaţiei impacturilor. Studiul de caz pentru RM, UE, etc. 2 ore.
  9. Minimizarea impactului asupra mediului. Planul managementului de mediu. Tipurile măsurilor de minimizare a impactului. Principiile de bază la selectarea măsurilor de minimizare şi etapele de formulare a acestora. Principalele măsuri de minimizare a impactului. Planul managementului de mediu. Studiul de caz pentru RM. 2 ore.
  10. Elaborarea raportului EM (REM). Structura, conţinutul şi forma de prezentare a raportului. Aspecte ale REM specifice pentru RM, alte ţări. Exemple. 2 ore.
  11. Criterii, standarde şi norme ecologice ca bază a evaluării semnificaţiei impactului asupra mediului şi a examinării calităţii REM. Criteriile ecologice. Normativele şi standardele ecologice. Limitele admisibile ale impactului activităţilor umane. Normativele de utilizare a resurselor naturale. Normativele zonelor sanitare şi de protecţie. Normativele şi standardele ramurale care au tangenţă cu mediul. 2 ore.
  12. Tendinţe în dezvoltarea a EM în contextul practicilor internaţionale. Evaluarea strategică de mediu. EM în contextul transfrontalier. Perfecţionarea mecanismelor existente, noi tendinţi în dezvoltarea EM. 2 ore.

Conţinutul seminarelor

  1. Examinarea alternativelor. Necesitatea examinării alternativelor. Tipurile de alternative. Etapele identificării şi evaluării alternativelor. Studiu de caz: evaluarea alternativelor în RM, UE. Tipurile de impact asupra mediului şi metodele de evaluare. Tipurile de impact şi caracteristica lor. Metodele de evaluare a impactelor, Selectarea metodelor de evaluare a impactelor, Utilizarea indicatorilor de mediu în procesul EM. 2 ore.
  2. Evaluarea impacturilor asupra mediului. Evaluarea impactului biofizic asupra mediului natural. Evaluarea impactului asupra sănătăţii. Evaluarea impactului social. Studiul de risc în procesul EM. Evaluarea economică a impacturilor asupra mediului. 2 ore.
  3. Minimizarea impactului asupra mediului. Planul managementului de mediu. Tipurile măsurilor de minimizare a impactului. Principiile de bază la selectarea măsurilor de minimizare şi etapele de formulare a acestora. Principalele măsuri de minimizare a impactului. Planul managementului de mediu. Studiul de caz pentru RM. 2 ore.
  4. Elaborarea raportului EM (REM). Structura, conţinutul şi forma de prezentare a raportului. Aspecte ale REM specifice pentru RM, alte ţări. Exemple. 2 ore.

Bibliografie

  1. John Glasson, Riki Therivel, Andrew Chadwick. Introduction to Environmental Impact Assessment. 2nd Edition. Spon Press, 2005 (3 ex).
  2. Pierre André, Claude E. Delisle, Jean- Pierre Revéret. L’évaluation des impacts sur l’environnement : processus, acteurs et pratique pour un développement durable. Deuxième édition. 2003 (3 ex).
  3. Arcadie Capcelea si a. Evaluarea impactului de mediu.2005, (10 ex).
  4. Gerard Kiely. Environmental Engineering. Irwin McGrow, 2000.
  5. James K. Lein. Environmental Decision Making, 1997 (2ex).
  6. Andrew Jackson, Julee Jackson. The natural environment and human impact. Longman, 2000 (2 ex).
  7. Angus Morrison. Assessing impact: handbook of EIA and SEA.Follow-up. Saunders, 2004 (1 ex).
  8. Joe Weston. Planning and Environmental Impact Assessment in practice. , 1997 (1 ex).
  9. V. Rojanschi, F. Bran, Gh. Diaconu. Protectia si ingineria mediulu. Ed. a II, Ed. Economoca, 2002 (2 ex).
  10. William H. Roadstrum, Dan H. Wolaver. Electrical Engineering for all Engineers. 1994.
  11. Roger A. Hinrichs, Merlin Kleinbach. Energy: its use and the environment, 2002.
  12. Handbook of Environmental Engineering Calculations [Hardcover]-Manual: Calcule in ingineria mediului By: C. C. Lee, Shun Dar Lin.
  13. Environmental Engineering [Hardcover] - Ingineria Mediului By: Ruth Weiner, et al.
  14. Environmental Impact Assessment [Hardcover] - Evaluarea Impactului asupra mediului.By: Larry Canter, 1995 (1ex).
  15. Букс И.И. и др/ Экологическая экспертиза и оценка воздействия на окружающую среду (ОВОС). Учебное пособие. Книга 1. Издательство: "МНЭПУ, 1999 (2 ex).
  16. Васильев С.А., Фомин С.А. Экологическая экспертиза и оценка воздействия на окружающую среду. Издательство: "МНЭПУ", 2003 (2 ex).
 
 

Noutăţi